4

traiesti din ce nu ti-e, sau crezi ca nu ti-e, sortit. constant te zbati sa ai parte de un sentiment pe care numai ceva/cineva strain ti-l poate da. pacat ca asta e doar o convingere pe care firea umana o dezvolta in urma unui esec, unui lips.
daca sa fim multumiti o viata intreaga este calea sprea fericire atunci nu vreau sa o cunosc si cu atat mai putin sa o anticipez.
mi-e greu sa ma conving de una singura ca ceea ce am este ceea ce am nevoie si e de ajuns, pt ca sunt om. si la fel ca oricare altul, am convingerea oarba in sange, convingerea de care vb mai sus.
nu sunt dispusa sa o sacrific pt ca ar fi ca si cand mi-as renega firea umana, ceea ce sunt. dar nu pot nici fugi dupa ceva ce doar cred ca ar putea fi al meu, desi asta vreau.
surprinzator sau nu, umanul se pierde intre ceea ce esti si ceea ce vrei, cand de fapt ar trebui sa fie 2 parti care impreuna formeaza un intreg. sa fie doua parti care traiesc si respira una pentru cealalta si isi asigura reciproc un mers linistit.
daca ar fi posibil sa traim si sa fim ceea ce ne dorim si ceea ce suntem, am fi niste entitati inca necunoscute care trebuiesc descoperite si clarificate. dar lumea nu-si permite o cunoastere de asa natura. ar da totul peste cap, tot ce inseamna firea umana si banalul. punand in balanta siguranta si dorinta, firea umana tinde sa aleaga siguranta pt ca se simte amenintata de dorinta.
dar eu, daca aleg dorinta, inseamna ca reneg ceea ce sunt? sau ca aspir catre un eu mai mare si evoluat? din nou, poate interveni frica, inimaginabil de fireasca, care impiedica aspiratia umana catre mai mult.
e o chimie greu de inteles la mijloc si care din pacate nu se bazeaza pe formule sau cuvinte cunoscute. are la mijloc doar simpla cunoastere care apare odata cu dorinta. sa fii constient de acea dorinta e probabil cel mai maret lucru care ti se poate intampla. in momentul acela te recunosti si te accepti pe tine si realizezi de fapt care ti-e cunoasterea de moment si incotro trebuie sa evoluezi, sau nu.
daca am detine controlul asupra a ceea ce suntem si ceea ce vrem, am ajunge acele creaturi perfecte care sperie umanul doar pt ca e nou si din nou, perfect.
textul vine ca o spulberare de vise, sau nu neaparat. sa incerci sa impaci ceea ce esti si ceea ce iti doresti a fost o provocare dintotdeauna si nimeni n-a murit din ea, poate doar mintea. si asta pt ca a fost lovita din prea multe parti. la fel cum niciodata 2 firi umane nu o sa se accepte pe deplin, din cauza unor motive complet banale, asa nici cele 2 parti ale noastre nu o sa se iubeasca vreodata. pt simplul motiv ca provin din familii diferite.