vineri, 8 iulie 2016

30 octombrie

M-am asezat si incerc sa adun ultima saptamana. A trecut fulgerator de repede si de dureros. Cu momente de black out, momente in care zic ca ma ridic si apoi pic inapoi.
Poate suna prostesc dar din nou, dupa vreo 15 ani, dorm cu lumina aprinsa. Nu pot sa raman in intuneric, am flashuri cu fetele lor, mi se pune un nod in gat si nu pot sa ma linistesc.
Ma uit in gol dar initial aveam un scop...
Nu ma pot controla, incerc sa ma comport ca si cand doar mintea mea a zburat pentru o secunda.
Mi-e greu sa pun in cuvinte, nu le mai am la mine.
Ceva din mine s-a stins odata cu ziua aia si nu simt ca-l pot recupera.
Ma simt vinovata pentru ce spun, daca zambesc, daca mint, mi-e frica, am obosit, nu mai pot sa gasesc o placere...ma simt pierduta de mine sau ca si cand avem o lipsa de comunicare- eu cu mine.

O sa fac o lista, o sa pun pe foaie ganduri si trairi si sper ca asa nu voi mai pierde...

visam candva

Am facut-o de o mie de ori deja.
Nici un detaliu nu mai e nou, fiecare experienta e aceeasi piesa dar se schimba distributia.
Actorul principal e acelasi, e actorul fara alt job care se incapataneaza sa nu evolueze si prefera sa isi joace piesa pentru ca si-a invatat textul prea bine si are control asupra fiecarui gest.

Nu-i mai scapa mana tremurand in vant, incercand sa arate cat de disperata e situatia. Poate sa stea cu mainile in buzunar toata piesa, vocea are aceleasi inflexiuni si ton capricios.

cand a fost ultima data

Sunt una dintre cele mai incapatanate persoane pe care le-ai cunoscut dar tu nu stii asta inca.
Nu pot sa spun stop sau sa ma opresc pana cand imaginile din mintea mea nu devin realitate. 
Pana cand sinestezia cu parfumul tau nu devine amintirea mea rascolitoare cand mi-e lumea rea si grea.
Ai devenit subiectul principal al gandurilor mele zilnice, imi schimbi impresia despre orice sunet si ai legatura in orice spatiu si cu orice context. Nu fac din tine personajul principal al zilei dar nu esti departe de a te promova in rolul asta.
Tu vei fi mereu pentru mine acel individ care imi provoaca fericire dar caruia mi-e frica sa ii ofer parte din fericirea mea. Stiu ca te-as putea face cel mai fericit om de pe pamant, ca am putea avea cele mai frumoase amintiri si impreuna am fi impliniti si lipsiti de orice grija. 
Nu ma intreba cum am aflat sau cum s-a ajuns la concluzia asta. Tine minte doar ce ti-am zis prima data cand ne-am cunoscut “eu nu mint”.  
Dar nu o s-o fac. Nu o sa-ti provoc fericire si nici nu o sa fim impliniti. Pentru ca suntem frumosi cand suntem tristi. Suntem frumosi cand ne lipseste ceva si amandoi vedem acel ceva in altcineva si ne uitam cu jind in ochi si ne dorim acel ceva. Devine un scop si o victorie si alergi ca un nebun numai ca sa obtii macar o farama. SI aici sta toata frumusetea. Ai un scop, ai spre ce sa alergi.

Sunt incapatanata dar niciodata nu am fost meschina si nu ai dreptul sa ma acuzi de asta. Tot ce am vrut a fost sa provoc o fuga frumoasa intre noi, sa te fac sa vezi frumosul de partea mea. Dar probabil te-ai speriat cand ti-ai dat seama ca fuga in care erai deja era pe un drum paralel de al meu.
 O sa tot alergam ca doi idioti, uitandu-ne unul la altul dar fara sa ne mai intersectam. Ce-i trist? O sa fim martori la caderea fiecaruia dintre noi si nu o sa putem face nimic.

17 ani din nou


Mi se cere stabilitate dar ofer in schimb discontinuitate si o gandire bolnavicioasa.
Subliniez vicioasa.
Am fost construita in mod nenatural si total independent de mersul vietii sa fiu contra mea si a nevoilor mele elementare. Imi dezonorez constant mintea si las sufletul sa preia controlul. N-am spus inima. Inima este un muschi schizofrenic parte din suflet care pompeaza adrenalina si emotie catre suflet. Aprinzand emotii si trairi demult cazute la datorie. Le invie si le tine in convalescenta in speranta ca poate doza aceeasi adrenalina. Prin adepti. Speranta de viata e minima dar nu o stie, insista...
In final, ajungi sa resimti un simplu soc, indus de o supradoza de emotie care se stinge la fel de repede ca un rush de zahar.
Ramane doar sa alegi...traiesti in dependenta indusa de un muschi schizofrenic si cu aere de independenta, sau alegi sa ramai un impasibil care se retrage din cotidian. Un cotidian murdar, umbrit de toate emotiile transmise indirect, in stil macabru si mincinos de mesaje scrise ilegal pe fatadele cladirilor.

cand ai privit cerul ultima oara si te-ai simtit liber? Mie doar mi-a amplificat singuratatea.

miercuri, 9 noiembrie 2011

4

traiesti din ce nu ti-e, sau crezi ca nu ti-e, sortit. constant te zbati sa ai parte de un sentiment pe care numai ceva/cineva strain ti-l poate da. pacat ca asta e doar o convingere pe care firea umana o dezvolta in urma unui esec, unui lips.
daca sa fim multumiti o viata intreaga este calea sprea fericire atunci nu vreau sa o cunosc si cu atat mai putin sa o anticipez.
mi-e greu sa ma conving de una singura ca ceea ce am este ceea ce am nevoie si e de ajuns, pt ca sunt om. si la fel ca oricare altul, am convingerea oarba in sange, convingerea de care vb mai sus.
nu sunt dispusa sa o sacrific pt ca ar fi ca si cand mi-as renega firea umana, ceea ce sunt. dar nu pot nici fugi dupa ceva ce doar cred ca ar putea fi al meu, desi asta vreau.
surprinzator sau nu, umanul se pierde intre ceea ce esti si ceea ce vrei, cand de fapt ar trebui sa fie 2 parti care impreuna formeaza un intreg. sa fie doua parti care traiesc si respira una pentru cealalta si isi asigura reciproc un mers linistit.
daca ar fi posibil sa traim si sa fim ceea ce ne dorim si ceea ce suntem, am fi niste entitati inca necunoscute care trebuiesc descoperite si clarificate. dar lumea nu-si permite o cunoastere de asa natura. ar da totul peste cap, tot ce inseamna firea umana si banalul. punand in balanta siguranta si dorinta, firea umana tinde sa aleaga siguranta pt ca se simte amenintata de dorinta.
dar eu, daca aleg dorinta, inseamna ca reneg ceea ce sunt? sau ca aspir catre un eu mai mare si evoluat? din nou, poate interveni frica, inimaginabil de fireasca, care impiedica aspiratia umana catre mai mult.
e o chimie greu de inteles la mijloc si care din pacate nu se bazeaza pe formule sau cuvinte cunoscute. are la mijloc doar simpla cunoastere care apare odata cu dorinta. sa fii constient de acea dorinta e probabil cel mai maret lucru care ti se poate intampla. in momentul acela te recunosti si te accepti pe tine si realizezi de fapt care ti-e cunoasterea de moment si incotro trebuie sa evoluezi, sau nu.
daca am detine controlul asupra a ceea ce suntem si ceea ce vrem, am ajunge acele creaturi perfecte care sperie umanul doar pt ca e nou si din nou, perfect.
textul vine ca o spulberare de vise, sau nu neaparat. sa incerci sa impaci ceea ce esti si ceea ce iti doresti a fost o provocare dintotdeauna si nimeni n-a murit din ea, poate doar mintea. si asta pt ca a fost lovita din prea multe parti. la fel cum niciodata 2 firi umane nu o sa se accepte pe deplin, din cauza unor motive complet banale, asa nici cele 2 parti ale noastre nu o sa se iubeasca vreodata. pt simplul motiv ca provin din familii diferite.

vineri, 14 octombrie 2011

3

am langa mine ceva ce nu-mi ajunge si in fata ceva ce nu ma multumeste. as arunca tot si s-o iau de la capat.
prefer bezna in locul luminii pt ca atunci cand te vad se petrece cel mai crunt lucru pentru ochi si minte. in lumina tu te spargi in mii de bucati pe care le insir dupa forma si nume si le judec dupa legi doar de mine stiute. si brusc, in intuneric, fata ta apare ca o explozie fericita de emotii rosii ce iti umple obrajii, iar in lumina se pierde si fata iti ejaculeaza sange.
intunericul mi te pierde dar in mintea mea  atunci esti mai fin ca niciodata si pielea iti miroase mai bine ca nicicand. iar zambetul tau e mai perfect pt ca il vad doar eu si noi. imi dispare frica de a te da la o parte pt ca atata timp cat nu te vad in mintea mea ramai mereu acolo, cu mine si ma protejezi si imi canti noaptea in somn si te transformi in armate de oameni care ma apara de ganduri si urat. daca as afla brusc ca ma lasi singura in bezna as innebuni la fel de brusc si m-as pierde prea devreme. nu ma tratata ca pe un copil pt ca imi arati ca ai uitat cum copiii se sperie in intuneric. tu stiu ca ma ajuti si daca imi faci lumina e ca si cand m-ai omori. nu e ciudat cum pana la urma tot eu as muri in lumina cand de fapt tot ce se intampla e ca tu dispari de langa mine?
cand aprinzi lumina toti devenim mai scarbosi si brusc tot ce aveam mai frumos se transforma intr-un film grotesc. detaliile sunt prea clare si imi provoaca greata. lasa-mi imaginatia sa-ti perturbe jocul intim si ai sa vezi cum raspunsul iti vine mai repede decat crezi. nu o sa mai stii unde ti-e gandul...
simt nevoia sa-ti justific totul cand de fapt doar tie iti permit sa ma judeci. tu ma aperi.

joi, 13 octombrie 2011

2

pe data de 13, dar nu intr-o vineri sau marti, doar o simpla zi de joi, acea parte plictisita din mine s-a trezit usor-usor si i-a placut aerul rece asa ca s-a hotarit sa isi puna iar tablourile pe pereti si gandurile pe ecran.
facem prezentarile mai tarziu. mai intai, avem o proba a timpului de trecut. peste putin timp, dam mana unii cu ceilalti.
ANUNT: nu ne dam aroganti in caps lock sau diacritice! poate doar un pic :)

1

te-ai gandit vreodata ca cel care merge pe strada, adica tu, esti tot tu dar intr-o alta imagine care merge in paralel cu tine, care gandeste ca tine si are acelasi cliseu in picioare, de a traversa pe culoarea verde, desi piciorul drept se cearta cu stangul sa o ia inainte atunci cand vede culoarea rosie?
te-ai gandit cum ar fi ca imaginea ta fidela, dar mult mai sincera, s-o sarute candva pe blonda cea vesnic in statie la 8:45? probabil te-ai gandi ca acea imagine ti-o ia inainte si isi asuma merite, pentru ca acela esti tu! doar te cunosti, te-ai vazut de atatea ori in oglinda, cu machiaj sau fara. poti sa nu te mai recunosti cu machiaj, dar acela esti tot tu.
imaginea ta fidela va fi intotdeauna cel care poate spune "NU" intr-o zi si sa nu mai mearga la serviciu, ci sa stea in pat, ca un lenes, cu un picior iesind de sub patura, fredonand o melodie in cap si cu gandul la acea blonda de la 8:45 care acum isi face traseul obisnuit. el se intreaba daca are aceiasi pantofi in picioare, daca nu cumva observa si ea ca lipsesti pt ca nu-si mai arunca piriviri telepatice cu nimeni. imaginea  ta din pacate nu poate vorbi, desi probabil la cat de sincera si dispusa riscului e, ar avea mai multe de spus decat tine. ea traieste doar din cugetarile si imaginatia ta bolnava, din momente in care tu ii dai viata transpunandu-te in situatii intrebatoare si perfecte, ideale, nemaipomenite pentru tine. pentru ca tu stii ca nu o sa ai niciodata curaj sa o intrebi pe blonda incotro merge in fiecare dimineata la 8:45. nici macar nu o sa mai ai curaj sa-i arunci vreo pirivire telepatica dupa gandurile care ti-au venit. te gandesti ca poate iti citeste mintea prin privirea aia si o sa afle ce ganduri ai avut tu cu ea. desi, poate ne invartim aiurea in jurul cozii, pt ca la cum se da cu rujul rosu sigur si ea avut astfel de ganduri. dar ea e doar putin mai profunda si chiar incearca sa ti le transmita prin pirviri. in mintea ei, imaginea ei si a ta deja realizeaza un scenariu placut in pantalonii tai.
stai in pat pt ca imaginea ta fidela si poate mai sincera, traiteste tot ce ai vrea tu. si of doamne, daca ar putea vorbi, cate ar mai zice!