Ai incercat sa pui totul pe o hartie, sa analizezi si sa te uiti sa-ti vezi forma? E placuta ochiului sau ai niste colturi care te inteapa pana in maduva oaselor? Acum, nu incerca sa te schimbi, slefuieste ce mai poti. Nu te gandi la cei pe care i-ai intepat fara sa vrei, gandeste-te la cei care te-au acceptat asa si te-au privit cu durere, dar te-au respectat, te-au ascultat si nu te-au judecat. Daca propia-ti forma nu te multumeste atunci incearca sa ii dai alta culoare, sau sa o faci atragatoare pt ca alta nu mai ai si nici nu poti cumpara. Nu te vinde pt cei care nu merita. Accepta-te asa cum esti si pe urma exploateaza-ti formele. Inteapa cu ele, daca e nevoie, si mangaie cu ele doar cand merita. In oglinda sa nu te uiti niciodata pt ca mereu o sa vezi ceva exagerat si plastic...O sa zici ca nimic din ce ti se infatiseaza nu e adevarat. Incearca sa te vezi doar prin oglinda proprie... Cauta sa te regasesti pt ca in unele momente o sa ai nevoie de tine si disperat de singuratate o sa te cauti si o sa realizezi ca te-ai pierdut cu mult inainte. Cand vrei ceva cere-ti strict tie, niciodata celor din jur. E trist, dar trebuie sa afli ca ceea ce ai nevoie nu o sa iti dea ceilalti. Ei raman doar niste cioturi de sticla fina... Asculta-te cand e liniste in jur si nu te uita printre foile scrise ale altora... Indemnuri pt tine si forma ce te imbraca...
Ultima oara anuntam "cel mai tare break din lume sa-mi bag p**a" [ghilimele sunt folosite motivat], iar azi se face o luna de cand impreuna cu Simina am plecat si am ajuns in Baia Mare. Motivul era ziua de nastere a unuia dintre membrii Vita de Vie, Sorin Danescu. Noaptea dinspre vineri, 28 feb, a fost una lunga si alba. 12 ore pe tren intr-o caldura exagerata. Nu am putut dormi, fuma, nimic. Trecand peste, in jurul orei 10 dimineata eram in Baia Mare, asteptand-o pe Ioana, prietena Siminei, care urma sa ne "ghideze"... Vita de Vie avea sa cante la balul liceului Sincai la Casa de Cultura. Am fost surprinse oricum sa vedem ce zapada era in Baia Mare dar am ramas si mai surprinse de frigul din Casa de Cultura. Tocmai de-aia a trebuit sa ne "incalzim". Dupa toate piesele de teatru, dansurile si asa mai departe a urmat si concertul. Nu puteam sta pe scaun asa ca ne-am ridicat si dupa cateva rugaminti am ajuns in fata scenei. Eram numai noi la inceput dar pana la urma trupa a reusit sa ii ridice si pe ceilalti in picioare. Dupa cantare, intr-o fuga, am ajuns si in culise la sarbatorit ...
Totul a fost scurt dar frumos, pt ca la 6 dimineata noi eram deja in drum spre casa. Iarasi multe ore pe tren si amintiri... Nu a durat mult si a venit si concertul din Fire. Avand in vedere locatia stiam ce urma sa fie... mult pogo [care e mai mult un impuns intre vaci si boi...]. In deschidere au cantat si cei de la Elvis Jackson care mi s-au parut bestiali. Prima data cand am vazut mingea gonflabila aruncata prin public aveam indoieli si ma asteptam la un circ in toata regula dar pe urma am inceput sa vad rostul "poantelor". Felul in care s-au comportat cu publicul, totul mi s-a parut genial... Iar doza lor de nebunie facea tot show-ul. Pe la 23:30 a intrat si Vita de Vie pe scena. Au cantat aproape 2 ore daca nu cumva mai mult. Publicul cerea bis dar nu mai stiau ce piese sa cante. Avand in vedere starea lor de spirit ar fi cantat si 3 ore daca ar fi stiut exact ce ... Si ca sa incheiem luna cum trebuie, miercuri seara a fost nebunia din b52. Pt ca pe toate site-urile orele de inceput difera , ba ora 20, ba 21 si in final 22, noi am ajuns in club pe la 20 si un pic. Cum am intrat ne-am asezat in fata scenei si acolo am stat pana pe la 22 cand a inceput concertul. "cine a mai fost la concerte stie ca acum se bate din palme...", si asa a inceput totul.
Pur si simplu nu mai se gasesc cuvinte de spus despre ce au fost si ce au insemnat ultimele concerte. Fiecare e special si inseamna ceva nou ce nu se poate spune pe un blog. Nu ma simt in masura sa ma numesc FAN, fiecare intelege cate ceva... Unii se considera fani si numai prin faptul ca isi freaca pleata[altele creasta] pe Basul si cu toba mare sau pt ca spun ca au lacrimat la o piesa. Asa ca de ce sa intru intr-o categorie ce nu ma priveste? In concluzie, nu exista definitie, sau daca exista vreuna, pe mine, cel putin, nu ma descrie... Sa nu uitam si de serbatorea ce a fost cu putin timp inainte de b52, pe 21 martie. Inca mai avem de multumit unor persoane speciale pt ce a insemnat seara aceea...
Ceea ce trebuia spus mai demult se va spune acum dar cu o alta ocazie... Din cauza lipsei de inspiratie de dupa concertul din Pitesti am preferat sa nu mai scriu. Acum, s-a ivit ocazia de a scrie si despre Pitesti dar si despre ce a fost ziua de ieri si ce a insemnat ea in final... Pe 30 ianuarie plecam cu Simina la Pitesti. Totul era aranjat pana la detalii si parea sa mearga drept, fara sa intervina ceva care sa ne puna pe ganduri si sa plecam cu indoieli. La 15:05 eram in Pitesti, pe o vreme nu tocmai primitoare dar cu o umbrela verde la noi si mult entuziasm. Dupa ce ne-am invartit in cerc am reusit sa gasim si mult cautatul club Hush. Era inca mult prea devreme iar rezervarea din timp pt masa, facuta de Simina, ca prin minune nu mai exista. Trecand peste, ne asezam la o masa ce s-a dovedit a fi a trupei. Cand "propietarii" mesei au venit, din bun simt am intrebat daca este vreo problema dar era totul ok... Pe timpul probelor de sunet am plecat la o scurta plimbare, iarasi in cerc, dar in jurul orei 21 eram inapoi la club. Clubul era full si cum masa noastra nu mai era ne-am gasit niste scaune de bar. Concertul a fost impartit in 2 de o scurta pauza. Pauza in care pe Simina a lovit-o curiozitatea si a pus o intrebare ceva mai personala si s-a ales cu un raspuns dezinvolt. Nu mai trebuie sa spun ca a fost o cantare reusita si plina de energie pt ca se intelege de la sine. In jurul orei 4 dimineata eram deja in Bucuresti, datorita unei mici minuni, la Simina acasa. Nu a trecut mult timp de la concertul din Pitesti si aflam, duminica seara, de spectacolul caritabil al lui Razvan Mazilu, in cadrul caruia avea sa cante si Vita de Vie. Eram destul de entuziasmate pt ca stiam ca totul o sa fie diferit, special si cum nu o sa mai vedem prea curand. A devenit, usor, totul o incapatanare si orice merita incercat mai ales cand nu aveam nimic de pierdut. Functionara plictisita nu dadea informatii in plus decat daca scoteam noi cu clestele si asta ingreuna situatia. Apelam la cine consideram noi mai potrivit, dar nu se putea. Simina avea nevoie sa ajunga la munca, ma ia dupa ea si in fata calculatorului ei ne plangeam si ne enervam si incercam sa gasim solutii. Orice ne trecea prin cap puneam in aplicare. In final, aflam ca e posibil ca seara, la intrare, sa mai existe cateva locuri si pt noi. Ne-am incercat norocul si intr-o fuga ne-am dus acasa si ne-am schimbat, trebuia sa fim in ton cu cei de acolo. La intrare, ne descopera cineva mai mult decat amabil sa ne dea un bilet, avand in vedere ca invitatul sau nu mai ajungea. Problema era ca noi eram 2 si biletul unul singur. Dar se pare ca problema si-a gasit rezolvarea cand sa intram pt ca invitatia domnului m-a inclus si totul a mers numai bine. A fost superb si captivant si timpul a trecut pe langa noi. O organizare f buna si aici se observa si calitatea. In sfarsit, pe scena, apare o scena mai micuta decat de obicei, cu instrumente. Pe ea se urca cei de la Vita de Vie. Eram amandoua emotionate si bucuroase. Aveam un zambet idiot la prima vedere si imi venea sa aplaud. Totul elegant, ei cuprinsi de moment... In incheierea spectacolului, au cantat impreuna Adrian Ciuplea la violoncel si Adrian Despot la voce... E drept ca a fost un moment scurt dar valoarea lui a fost mult mai mare si asta era cel mai important. Cum i-am mai zis si domnului cu invitatia, a facut 2 fete fericite si pt asta ii multumim. Mesajul de dupa momentul lor a fost unul sincer.
ipocrizia atinge cote maxime. prostia zboara in jur si incearca sa te prinda in jocul ei. te trage de maini si de picioare, iti pune un val peste ochi si te face sa dansezi dupa bunul ei plac. urli si tipi si vrei sa scapi dar valul negru de pe ochi te adanceste. ai devenit papusa tuturor iar sforile tale sunt intinse la maxim. nu mai ai vointa, scapare, nimic! esti doar o dansatoare ieftina a prostiei, ca oricare alta! tarfa prostiei...
Cand eram mai mica mi s-a spus ca ingerii exista si ca toti am fost unul, candva. Inainte de veni pe lume, copiii traiesc in Paradis, dar ei nu trebuie sa isi aminteasca de asta in viata lor pamanteana pt ca s-ar putea simti nefericiti. Si, de aceea, un inger le sterge memoria printr-un gest care lasa pe chipul lor o amprenta-adancitura deasupra buzelor-un gest simbolic al tacerii si al ne-amintirii. Asta spune Nancy Huston-"Amprenta ingerului". Acum, as vrea sa stiu cum era in Paradis...
Ultimele zile, sau mai degraba ultimele momente au adus cu ele o stare de care n-am mai avut parte de mult timp si de care mi-era mai dor ca niciodata... E o stare ce o am rar, asta pt ca tind sa cer multe de la mine, uneori prea multe si nu ajung sa duc totul la capat si atunci dau vina pe mine si ma "razbun" prin stres crezand ca pot recupera ceva din ce am pierdut. In final nu ajung decat o stresata si o fraiera ce a pierdut prea multe. Paradoxal, sunt constienta dar continui sa am acelasi obicei cretin. Starea asta de multumire de sine, de impacare, e atat de frumoasa si devine si mai frumoasa cand ma gandesc ca e sfarsit de an iar eu nu am niciun regret. Probabil ceea ce ajuta starea e faptul ca eu niciodata nu-mi fac planuri. Niciodata la inceput de an nu mi-am facut vreun plan de atac, vreo lista de "must do" pt ca stiam ca as putea sfarsi anul regretand. De aceea, de fiecare data, la finele anului eu ma uit atent in spate, analizez totul si imi dau seama cate am realizat, uneori singura, alteori din cauza unui noroc prost sau alteori datorita unor greseli trecute. Am cunoscut oameni noi, fara de care nu m-as vedea de acum inainte, am dus la capat proiecte si am reusit sa ma inscriu la altele, am un articol aparut in ziar; am experimentat 2 job-uri, incepand cu cel mai prost si sfarsind cu cel mai avantajos si, din nou, am cunoscut oameni nemaipomeniti. Si, probabil printre cele mai importante, m-am descoperit pe mine intr-o alta lumina, am reusit sa inteleg puterea unui gand si sa ma imbratisez pe mine cu zambetul pe buze, dar nu intr-un mod narcisist. Am invatat sa fiu mai sincera si sa apreciez sinceritate celor din jur si astfel sa-mi pot numara prietenii pe degete, PRIETENII si nimic altceva. Sinceritate continua sa fie apreciata de oamenii cu cap si fara vreo dorinta imbecila in creier. In final, n-am sa iti urez sarbatori fericite, pt ca nu te ajuta in niciun fel, daca vrei, sarbatorile iti pot fi frumoase si fara vreo urare ce poate fi pe cat de frumoasa, pe atat de falsa :). Te rog doar sa nu te umfli prea mult in porc, sa ai grija de tine si sa oferi dragoste si sinceritate. Ce oferi, primesti inzecit, in toate cazurile, nu doar alea bune :). Un an nou plin de sinceritate si satisfactie iti urez! :)
ma pierd in multime...multime de? de nu stiu. ma pierd plutind deasupra unui nor ce galopeaza odata cu timpul. eu raman a nimanui si astept lata, nu pe jos, in aer, sa ma gaseasca cineva. hai ca nu cer nimic... sa ai o minte de drogat desi nu tragi pe nas sau bagi in vene si sa faci o opera de arta. sublim. oarecum. pe urma toti zic ca esti nebun dar tu stii ca de fapt e un compliment, inseamna ca nu esti demn de lumea lor. sa fii impuscat in piept si sa-ti revii dupa o saptamana din cauza ca ti-au bagat o supradoza. un miracol? sa fii beat si sa scrii o balada de cantat sub geam? penibil. in functie de versuri ce-i drept. poti fi direct si sa i-o ceri sau sa ocolesti si sa i-o dai. minte de drogat sa ai si sa fii judecat. indura!
